Prin credinţă, Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa, prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Prin credinţă a ascultat Noe, când a fost avertizat cu privire la lucruri pe care el încă nu le vedea, şi a construit o arcă, pentru a-şi salva familia. Prin aceasta el a condamnat lumea şi a devenit un moştenitor al dreptăţii care este potrivit cu credinţa.